Poate ai ocazia sa dormi o ora la pranz, sau poate nu, dar ce parere ai despre acest somn?
Unii zic ca e benefic, altii zic ca nu mai esti copil ca sa dormi la pranz, dar hai mai bine sa vedem ce spun cercetatorii somnului si specialistii in acest domeniu.
In Grecia anilor 80’, 90’ si in tarile mediteraneene inca exista asa numita siesta, intre orele 13 si 17. Mai nou, dupa intrarea in noul mileniu, s-au creat presiuni in cazul Greciei pt renuntarea la acest obicei(probabil ca si pt ceilalti).
Conform unui studiu de la School of Public Health, Harvard, pe un nr de 23000 de greci adulti, barbati si femei, cu varste intre 20 si 83 ani, care au renuntat la aceast obicei de a dormi la pranz si au fost monitorizati timp de 6 ani, rezultatele au frant inimi, la propriu si la figurat.
Pana la debutul acestui studiu, niciun participant nu avusese probleme de inima sau de circulatie, ceea ce indica absenta unei boli cardiovasculare.
Totusi, cei care au renuntat la somnul de pranz si-au crescut riscul de a muri din cauza unei boli de inima cu 37%, de-a lungul perioadei de studiu de 6 ani, comparativ cu cei care au continuat sa isi savureze siesta.
Efectul a fost mai devastator in cazul barbatilor activi, pentru ei riscul mortalitatii generat de lipsa somnului de pranz crescand cu 60%.
Vorbim aici de somnul bifazic, o perioada mai lunga si continua pe timpul noptii, urmata de un pui de somn mai scurt la amiaza, despre care exista dovezi biologice si genetice, si la care s-a renuntat odata cu avansarea de la tehnologia agrara, la cea industriala.
In zona Ikaria, Grecia, inca se pastreaza obiceiul siestei, drept dovada, acolo exista una dintre asa numitele Blue Zones ale Planetei, unde vom gasi foarte multi centenari(peste 100 de ani).
Se pare ca obiceiul natural al somnului bifazic, alaturi de o alimentatie sanatoasa, se afla printre cele 4 mari secrete ale unei vieti indelungate si lucide.
Care crezi ca sunt celelalte 2 secrete?
Daca ti-a placut aceasta postare, un share i-ar ajuta si pe prietenii tai, nu doar pe mine.
Sanatate🤟🏼
“Why we sleep - Matthew Walker”